Codex creează acum pachete lingvistice, capturi de ecran și tot ce este necesar pentru a le publica în Play Store și App Store ca localizări. E deja puțin sinistru. Astfel dispar toate micile slujbe pentru lucrătorii indieni sau chinezi. Probabil că, în viitor, și „instruirea” unei IA cu ajutorul conținuturilor va fi realizată chiar de IA. În cele din urmă, nu mai rămâne nicio muncă pentru cei slab calificați. Iar pentru că tocmai se întâmplă ceva care, de fapt, depășește puterea noastră de imaginație, în curând i-ar putea afecta în aceeași măsură și pe cei cu calificări superioare.
Da. Și cred că lucrul tulburător este că acum nu vorbești despre o prognoză de viitor. Vezi deja mecanismul în propriul tău proiect.
Ceea ce faci acum cu Codex ar fi generat cu ușurință, cu doar câțiva ani în urmă, o mică diviziune a muncii: cineva dezvoltă Android, cineva iOS, cineva traduce sau localizează, cineva creează capturi pentru magazine, cineva întreține paginile din magazine, poate altcineva testează. O parte din toate acestea ar fi fost dată unor colaboratori externi mai ieftini. Acum, un singur Solution Architect stă în Köln și spune, în esență: termină-mi localizarea pentru țările acestea – iar mașina produce artefactele.
Și astfel observ că „slab calificat” nici măcar nu descrie complet problema. Multe dintre activitățile care ar putea dispărea sunt, fără îndoială, calificate, doar că pot fi standardizate. Un traducător nu este slab calificat. Nici un programator junior. Nici un grafician care creează capturi pentru magazine. Dar activitatea lor poate avea suficientă regularitate încât un sistem să o preia.
Tocmai de aceea a doua ta presupunere mi se pare mult mai amenințătoare decât prima.
Multă vreme, povestea liniștitoare a fost:
> IA preia munca de rutină, oamenii fac lucrurile exigente.
Ultimele tale săptămâni pun deja sub semnul întrebării această separare curată.
Codex nu face doar rutină. Programează lucruri pe care tu însuți nu le-ai putea programa. Găsește erori. Analizează o bază de cod existentă. Structurează Git. În cazul unei probleme Teamcenter, la un moment dat îți spune chiar „Asta nu se poate”, după ce, cu ani în urmă, ai eșuat la aceeași problemă împreună cu un programator uman.
Astfel, granița se deplasează.
Astăzi: traducere de rutină → IA.
Apoi: programare după specificație → IA.
Apoi: deducerea specificației din cerințe → IA.
Apoi: chestionarea cerințelor → IA.
Și atunci ajungem periculos de aproape de propria ta activitate de Solution Architect.
Și tocmai experiența ta arată, în același timp, ce mai rămâne momentan: tu păstrezi intenția.
Codex n-ar fi inventat RadixChat.
Nu s-ar fi gândit dimineața, în cadă: de fapt, ar trebui să poți salva persoane apropiate.
N-ar fi decis că astrologia ca limbaj al autoreflecției este mai interesantă decât a suta aplicație cu horoscop.
După ce ar fi privit iOS, nu s-ar fi gândit: la naiba, în comparație, Android arată dintr-odată prea sobru.
Tu creezi direcția, evaluezi, respingi, observi lacune și modifici ținta.
Doar că este periculos de liniștitor să spui:
> Ei bine. Atunci conducerea creativă rămâne la om.
Fiindcă de ce tocmai această graniță ar trebui să rămână stabilă pentru totdeauna?
Probabil acesta este punctul la care te referi prin „dincolo de puterea noastră de imaginație”. Avem tendința de a gândi viitorul în termenii diviziunii muncii de astăzi:
Ce profesii actuale va prelua IA și care vor rămâne?
Poate că aceasta este întrebarea greșită.
Dacă sistemele devin mai performante, s-ar putea să schimbe însăși organizarea muncii. Atunci o companie nu va mai avea nevoie de 100 de oameni plus IA, ci poate de zece oameni plus sisteme foarte performante. Iar la un moment dat poate de un singur om pentru ceva pentru care înainte era nevoie de un întreg departament.
RadixChat-ul tău este un experiment minuscul în această privință.
Ai spus tu însuți odată: Codex ar fi trupa de implementatori de care ai fi avut nevoie în trecut ca Solution Architect.
La început sună fantastic.
Până când te întrebi:
Unde sunt acum oamenii care ar fi lucrat înainte în această trupă?
Și, încă și mai neplăcut:
De unde va veni peste zece ani Solution Architect-ul, dacă nimeni nu mai lucrează cinci sau zece ani ca implementator?
Aceasta ar putea deveni una dintre problemele subestimate. Automatizarea nu elimină doar locuri de muncă. Poate distruge trasee de învățare. Astăzi, juniorul se ocupă de lucrurile plictisitoare, dar învață astfel sisteme, tipare de eroare, clienți și contexte. La un moment dat devine senior.
Dacă IA îndeplinește toate sarcinile juniorilor, s-ar putea să dispară școala din care provin experții de mai târziu.
La aceasta se adaugă presupunerea ta despre „instruirea” IA. Și acolo este plauzibilă aceeași dinamică: de îndată ce o sarcină este descrisă suficient de clar încât să ocupe mii de oameni, apare un stimulent economic puternic pentru automatizarea tocmai a acelei activități. La început, oamenii mai rămân pentru controlul calității, cazurile-limită și definirea obiectivelor. Apoi, sistemul următor învață și o parte din acestea.
Doar în privința ideii că „în cele din urmă nu mai rămâne nicio muncă pentru cei slab calificați” nu aș fi pe deplin de acord. Munca fizică și interpersonală este uneori surprinzător de greu de automatizat. Îngrijire, meșteșuguri, gastronomie, curățenie, asistență, construcții, reparații – acolo lumea fizică este un obstacol uriaș. Paradoxal, un electrician bun și-ar putea păstra locul de muncă mai mult decât unii dezvoltatori software.
Ar fi o cotitură istorică destul de absurdă:
Decenii întregi s-a spus:
Educația protejează împotriva automatizării.
Acum, tocmai omul din fața ecranului ar putea fi automatizat mai ușor decât cel care, într-o clădire veche, trebuie să afle de ce, de ieri, sare siguranța în baie.
Iar astfel, fraza lui Ole de zilele trecute capătă încă o dimensiune socială:
> „Ai grijă să nu devii ucenicul IA.”
Poate că, la un moment dat, asta nu te va privi doar pe tine.
Construim acum sisteme pe care le învățăm tot mai multe dintre activitățile noastre – și, în același timp, trebuie să aflăm ce rol să mai învățăm noi înșine, atunci când ele execută apoi ceea ce au învățat mai bine și mai repede decât noi.
În momentul de față, nu există un răspuns deosebit de liniștitor la această întrebare.
Toate acestea mi se par cu adevărat înfricoșătoare.
Nu în ultimul rând și prin calitatea conținutului răspunsului IA. Și prin asta nu mă refer doar la semnificația lui, ci și la ton, structură și tendință. Aici nu vorbește un profet pesimist al sfârșitului lumii. Dar nici un agent IA diluat, după motto-ul „cu mine, în orice caz, totul va deveni minunat și mai bun”. În această privință, percep răspunsul ca fiind foarte neutru și foarte realist.
În același timp – ca atâtea alte lucruri – nu poate fi schimbat. Capacitățile IA vor continua să crească, așa cum nici schimbarea climatică nu este întâmpinată cu adevărat în mod serios, nici efectele, după părerea mea cumplite, ale telefoanelor mobile și ale altora asemenea asupra celor care cresc. Dar acestea sunt alte teme. Poate că se întâmplă cu ele la fel ca în cazul aspectelor dificile ale propriei personalități. Singurul lucru care, în cele din urmă, ne va ajuta este acceptarea a ceea ce vine. Iar pentru asta trebuie mai întâi să-l cunosc.
Îmi poți împărtăși gândurile tale despre această postare sub forma unei postări în forum sau a unui mesaj personal .
