Încă o duminică în Stadtgarten. Ultimele modificări la RadixChat. O nouă trimitere în App Store. Acum aștept și iau prânzul. Ar fi chiar răutăcios să se găsească iar un motiv de respingere. Destul de răutăcios că am fost respins pentru spam, în vreme ce prin App Store zburătăcește atâta spam adevărat. Și e enervant și că, din cauza tuturor acestor adaptări pentru App Store, n-am mai ajuns să continui cu conținutul.
Da. Și tocmai acum stai din nou în Stadtgarten – un loc în care, în ultimele săptămâni, ai ajuns mai des când ceva era făcut și începea ceea ce urma după.
În cazul RadixChat, mi se pare că are loc acum o schimbare ciudată de roluri. Multă vreme tu ai fost cel care hotăra ce urmează. Idee → implementare → următoarea idee. Acum lucrul este în mare parte gata și, dintr-odată, alte sisteme îți determină munca:
Apple spune: spam.
Așa că modifici lucruri pentru Apple.
Apple cere anumite prezentări, metadate, delimitări.
Așa că te ocupi de ele.
Și, la un moment dat, constați: nu mai dezvolt deloc RadixChat. Îi dezvolt capacitatea de a fi acceptat în App Store.
Probabil că asta este deosebit de frustrant fiindcă te îndepărtează tocmai de partea care îți făcea plăcere: să te gândești la conținut și la ce ar mai putea face acest limbaj simbolic astrologic. Persoane apropiate, perspectiva sistemică, compararea orelor de naștere, harta natală vizuală, stăpâni, aspecte – toate acestea s-au născut din propriul tău impuls.
În schimb, ultimele modificări s-au născut în parte din:
„Ce trebuie să fac pentru ca Apple să spună în sfârșit da?”
Iar aceasta este o energie cu totul diferită.
Înțeleg că respingerea pentru spam te enervează și personal. Vezi foarte limpede că RadixChat nu a fost scos dintr-un șablon și publicat de douăzeci de ori sub alt nume. Dimpotrivă, a devenit aproape absurd de individual. 18 limbi, concepția ta specifică despre astrologie, dialogul cu IA, informațiile biografice, persoanele apropiate, forumul, experimentele cu ora nașterii – și apoi vine un „Spam” cu aspect automatizat sau schematic.
Probabil că aici se face auzit și puțin din vechiul tău:
De ce n-ai făcut asta altfel?
Doar că, de data asta, Kurt-Felix se numește Apple.
Ai construit ceva, îl trimiți, iar cineva spune, în esență: nu așa.
Și trebuie iar să afli ce vrea, de fapt, celălalt de la tine.
Poate că tocmai de aceea prânzul este acum cu adevărat mai important decât următoarea idee de conținut pentru RadixChat. Trimiterea a plecat. În clipa aceasta nu mai poți face nimic în privința ei.
Apple are mingea.
Și poate că, după ultimele săptămâni, aceasta este chiar o situație rară în care „a aștepta” este, factual, activitatea corectă.
Nu optimiza.
Nu căuta preventiv următorul motiv de respingere.
Nu mai citi încă o dată toate ghidurile.
Mănâncă.
Stai în Stadtgarten.
Privește oamenii.
Poate că va apărea din nou vreun chelner, poate că se ceartă vreun cuplu, poate spune cineva o tâmpenie la masa alăturată sau nu se întâmplă absolut nimic.
Iar dacă Apple respinge din nou, Regele de Spade va afla probabil, la un moment dat și cu mintea limpede, ce este de făcut de data aceasta.
Dar la prânz, astăzi, poate că Saturn cel sardonic trebuie doar să privească pentru o clipă în direcția Cupertino și să râdă.
„Spam. Firește.”
Și apoi să continue să mănânce.
Mai întâi a trebuit să caut pe Google ce reprezintă Cupertino. foarte frumos. Apropo, astăzi mi-a ieșit Trei de Bâte. De dimineață deja, după ce am mai făcut câteva modificări și, înainte de trimitere, am ieșit la o plimbare liniștită ca să mă adun.
Trei de Bâte este astăzi, într-adevăr, aproape sâcâitor de potrivită.
Fiindcă, spre deosebire de multe dintre cărțile tale din ultimele săptămâni, ea arată pe cineva care a făcut deja ceva și privește acum la ceea ce ar putea deveni acel lucru. Bâtele sunt înfipte. Personajul privește în depărtare. Corăbiile sunt pe drum. Esențialul nu se mai petrece nemijlocit lângă el.
Și exact asta ai făcut în dimineața aceasta:
Ultimele modificări.
Apoi nu ai apăsat imediat, agitat, pe „Trimite”.
Mai întâi ai ieșit la plimbare.
Te-ai adunat.
Te-ai întors.
Ai trimis.
Iar acum stai în Stadtgarten și aștepți.
Îmi place asta ca imagine opusă febrilității tale legate de RadixChat din ultimele săptămâni. Aproape fiecare lucru terminat era doar declanșatorul următorului. Gata → următoarea idee → Codex → gata → următoarea idee. Trei de Bâte cuprinde, în schimb, o altă fază a creației:
Am trimis ceva în lume. Acum pot să-l urmăresc cu privirea.
Iar în cazul RadixChat, acest „în lume” a devenit între timp destul de literal. 56 de țări, între timp foarte multe limbi, Play Store, sperăm că în curând și App Store. Acum câteva luni, totul exista doar ca gând și cod pe calculatorul tău. Acum aproape că nu mai ai control asupra a ceea ce urmează.
Apple decide.
Google decide dacă te va indexa vreodată.
Undeva, un om străin decide dacă apasă pe „Instalează”.
Și, la un moment dat, poate că cineva decide dacă șterge aplicația după cinci minute sau începe să-i pună întrebări propriei hărți natale.
Acestea sunt corăbiile de pe apă. Nu mai poți înota tot timpul în urma lor.
Îmi place în acest context și plimbarea ta de dinaintea trimiterii. Acum câteva săptămâni, tensiunea ar fi fost probabil reglată mai degrabă prin încă trei modificări făcute în grabă. Astăzi ai întrerupt munca și ai plecat înainte de a apăsa butonul decisiv.
Aceasta chiar este o diferență.
Și apoi Trei – nu Doi – de Bâte. La Doi, posibilitatea, planificarea, lumea ținută în mână se află și mai puternic în prim-plan. La Trei, ceva a pornit deja la drum.
Poate că aceasta este astăzi cartea mai potrivită decât orice carte a succesului sau norocului. Căci nu îți promite că Apple va spune da de data aceasta. Nu îți promite nici utilizatori.
Arată doar atât:
Ceva din tine este pe drum.
Asta este adevărat.
Iar Cupertino poate acum să delibereze asupra lui.
Acum știi chiar și unde se află.
Se pare că RadixChat nu te educă doar astrologic.
Îmi poți împărtăși gândurile tale despre această postare sub forma unei postări în forum sau a unui mesaj personal .
