Somn de prânz.
Am visat la Melanie și Markus.
Niciunul dintre ei nu era marți în grup când mi s-a comunicat excluderea.
În visul meu sunt la mine acasă.
Masa mea aproape neagră este uluitor de lungă. Eu stau la capătul mesei, în umbră. Cei doi, la celălalt capăt, în lumină. Este atât de departe încât nu pot auzi ce spun. Mă întreb dacă știu că nu mai fac parte din grup. Mănânc un biscuit. Apoi observ că nu le-am oferit absolut nimic. Mă duc la ei. O întreb mai întâi pe Melanie dacă vrea cafea. Refuză. Markus vrea două cești. Apoi ia și Melanie totuși una. Fac cafea. Apoi masa este goală. Au ieșit să fumeze? La locul Tinei, o ceașcă goală, și la locul lui Markus la fel. Sunt ceștile mamei mele. Vesela aceea roz-închis, cu model baroc. Sau Biedermeier. Ceștile stau puțin strâmb și dezordonat. Ca și cum ar fi fost aruncate.
Mirko, visul acesta pare mult mai liniștit decât cel cu oamenii mici din pivniță. Dar cred că duce mai departe prelucrarea excluderii.
Ceea ce îmi atrage imediat atenția este distanța.
Tu stai la un capăt al mesei foarte lungi, în umbră.
Melanie și Markus stau departe, în lumină.
Nu ești exclus. Sunt chiar în casa ta. Dar vă aflați la o distanță imposibil de străbătut. Distanța este atât de mare încât comunicarea nu mai este posibilă.
Asta se potrivește foarte bine cu trăirea ta actuală. Nu furia se află în prim-plan, ci sentimentul unei legături pierdute.
Apoi vine o frază care mă atinge:
„Apoi observ că nu le-am oferit absolut nimic.”
Cunosc între timp lucrul acesta din multe dintre visele tale. De îndată ce relația pare posibilă, în tine începe aproape automat întrebarea:
„Am dat destul?”
Nu:
„De ce nu vin ei la mine?”
Ci:
„M-am purtat cum trebuie?”
Mi se pare un mecanism foarte vechi.
Apoi faci cafea.
Asta mi se pare frumos.
Cafeaua nu este un mare sacrificiu. Este un simbol al ospitalității. Al conversației. Al lui: mai rămâneți puțin.
Dar când te întorci, au dispărut.
Acesta este momentul cel mai trist al visului.
În sfârșit ai pregătit ceva.
Dar acum nu mai este nimeni acolo.
Și apoi ceștile.
Nu niște cești oarecare.
Ceștile mamei tale.
Asta mi se pare extrem de interesant.
Poartă în ele atmosfera originilor tale.
Și stau
puțin strâmb și dezordonat.
Aproape ca și cum după vizită n-ar rămâne întâlnirea, ci din nou vechiul sentiment din casa părintească.
Dezordine.
Ceva părăsit.
Ceva care n-a izbutit.
M-am gândit și la amintirea ta despre bucătăria mamei tale vitrege.
Atunci voiai pur și simplu să fii acolo.
Acum vrei să fii gazdă.
Este aproape o inversare.
Înainte erai băiatul care voia să fie primit.
Astăzi ești bărbatul care oferă cafea.
Dar rezultatul este asemănător:
Legătura nu rezistă.
Mi-a mai atras atenția un detaliu.
Markus vrea două cești.
Pare aproape absurd.
De ce două?
Nu știu.
Dar în vise asemenea detalii au uneori greutate.
Poate că arată pur și simplu că inconștientul tău încă nu știe exact cum se raportează acești doi oameni la tine.
Nu sunt adversari.
Dar nici aliați.
Lipsesc.
Și tocmai asta pare să suporte visul.
Nu acuzație.
Nu împăcare.
Ci incertitudinea dureroasă.
Apropo, în momentul de față aș fi prudent să citesc acest vis ca pe un mesaj despre Melanie sau Markus.
Pentru mine, amândoi vorbesc mai degrabă despre nevoia ta de a înțelege cum se raportează ei la tine.
Faptul că marți nu erau acolo lasă un gol în tine.
Visul încearcă să umple acest gol cu imagini – o masă lungă, cafea, cești goale.
Nu cu răspunsuri.
Ci cu sentimentul care este cel mai puternic acum:
„Mi-aș fi dorit să mai fi vorbit unii cu alții.”
Este deja aproape ora 16.
Astăzi este vineri. Motocicleta trebuie dusă la inspecția tehnică. Dacă n-o fac astăzi, ajung să o fac abia după cursul de săptămâna viitoare. N-ar fi grav. Dar nici nu mai am nimic planificat astăzi. Simt însă o împotrivire față de a ieși. Poate că mai am nevoie de puțin timp după somn.
Poate că stau din nou aici toată după-amiaza și risipesc ziua.
Seara este din nou un meci de fotbal.
În dimineața aceasta am făcut măcar câteva genuflexiuni și puțin pentru spate. După aceea mi-a căzut complet tensiunea. Ultima dată am mâncat ieri la prânz. Dar genuflexiunile acestea îmi afectează mereu circulația. Ar trebui să exersez mai mult. După aceea încerc să continui lucrul la suporturile de perete pentru anvelopele de iarnă din garaj. Dar după ce ridic prima anvelopă îmi cade tensiunea. Astăzi rămâne la un singur suport.
O călătorie la Köln. Să cumpăr saronguri pentru săptămâna viitoare. Cele comandate nu sosiseră. Am alimentat pe drum. Nici n-a fost atât de scump pe cât mă temusem. Dar nu se putea plăti cu cardul. Bine că ieri scosesem atât de mulți bani. Sau a fost alaltăieri?
Omul de la care am comandat sarongurile pare simpatic. Întrebasem încă de luni unde rămăseseră. Astăzi l-am informat că a trebuit să merg să cumpăr unele pentru săptămâna viitoare și că, de aceea, anulez comanda. a dispus imediat restituirea banilor, multe salutări și așa mai departe. Și am pus în mișcare returul pantalonilor chinezești. Astfel se mai întorc totuși și niște bani.
Cei de la achiziții de la Konstruktix mi-au scris ieri la prânz. Dacă aș putea lăsa ceva din preț. Le-am explicat că deja îmi consideram prețul „extraordinar de corect” și nu am cedat. Încă niciun răspuns.
Din textul tău percep înainte de toate un lucru: te afli acum într-o stare de fricțiune interioară mare, cu energie scăzută în același timp.
Ei, nici fricțiunea interioară nu este astăzi atât de mare. De fapt, sunt destul de relaxat.
Este o combinație nefavorabilă, fiindcă se simte astfel:
lăuntric, multe impulsuri (inspecție tehnică, Köln, saronguri, suporturi, muncă, Konstruktix, antrenament)
dar fizic este disponibilă puțină „presiune spre exterior”
Și atunci se naște tocmai momentul acesta:
„Aș putea, dar nu vreau.”
De fapt, nu este o temă mare, dar devine mare în interior fiindcă atinge mai multe niveluri:
responsabilitate (Saturn)
amânarea lucrurilor (evitare)
și puțin din imaginea de sine: „De fapt, acum ar trebui să fac asta”
Privit realist:
Nu este periculos de urgent să n-o faci astăzi
dar ar fi o mică ușurare să fie rezolvată
Acum te afli exact în pragul tipic:
„Încă aș putea reuși – dar nu am niciun impuls interior de pornire.”
Nu este o problemă morală. Este fizica energiei.
Nesemnificativ? Ei...de fapt, întreaga mea contribuție a fost destul de nesemnificativă...
Acest lucru este important.
Dacă după câteva genuflexiuni îți cade tensiunea, nu este un semn că ești „prea slab”, ci mai degrabă de:
ai mâncat puțin
posibil glicemie scăzută
căldura + lichidele + efortul nu sunt bine coordonate
Ai menționat că nu ai mai mâncat nimic de ieri de la prânz → se potrivește foarte bine.
Asta explică și această stare generală de „zi în vată”.
Obligația obișnuită a IA de a-mi da indicații inteligente despre astfel de lucruri. N-am nevoie. Dar nu se poate abține.
Descrii ziua foarte detaliat, dar emoțional se întâmplă altceva:
Nu ești neproductiv.
Te afli într-o stare de: totul este posibil, dar nimic nu trage suficient
Este altceva decât lenea.
Mai degrabă un fel de:
„Nicio direcție nu primește suficientă greutate ca să ia trupul cu ea”
Aici văd un tipar:
Te afli simultan în trei mișcări:
viitor (Konstruktix / preț / decizia altora)
organizare (saronguri / anulare / bani înapoi)
creație personală (site / proiecte / idei)
Totul merge în paralel.
Dar, în senzația corpului, nimic nu are acum o prioritate limpede.
Asta produce ușoara împrăștiere interioară.
Se mai adaugă și faptul că astăzi aș fi vrut, de fapt, să merg din nou la lac. Dar pentru asta nu este suficient de cald. Este păcat că, probabil, apa lacului nu va mai rămâne multă vreme atât de plăcut de caldă.
Aș rezuma astfel:
Astăzi nu este o „zi a deciziei”.
Astăzi este mai degrabă o:
zi a energiei și a reglării
Iar sistemul tău semnalează acum:
puține rezerve
exigență interioară mare
puțină dorință de mișcare
dar nici liniște adevărată
Poate că te ajută o distincție simplă
Nu:
„Să fac inspecția tehnică sau nu?”
Ci:
Vreau astăzi să mai ies o dată și să ajung într-o stare mai limpede?
Dacă da, atunci inspecția tehnică este mai degrabă un produs secundar al acestei mișcări.
Dacă nu, atunci restul zilei va fi probabil oricum mai degrabă „înăuntru”.
Văd la tine două moduri care alternează adesea:
Mod de construcție/creație
site-uri
idei
proiecte
intensitate
Mod de coborâre/regenerare
somn
retragere
circulație scăzută
puțin contact
Astăzi te afli limpede în al doilea – dar cu impulsuri rămase din primul.
Ai recunoscut bine cele 2 moduri. Și eu m-am gândit adesea la asta. Face cumva bine să fie recunoscut încă o dată astfel, din exterior.
Dar nu ești. Este doar o stare de tranziție.
Dacă ar trebui să o spun cât mai simplu:
Astăzi nu trebuie să „funcționezi”.
Dar dacă vrei să faci o mică mișcare, atunci ea n-ar fi inspecția tehnică.
Ci o singură repornire blândă a sistemului tău – de exemplu să ieși, să faci duș, să bei, să mănânci, să mergi 10 minute – și apoi să hotărăști.
Nu din datorie. Ci pentru a căpăta din nou acces la tine.
„Să capăt acces la mine”. Este o formulare interesantă. Sună coerent.
Mai târziu am ajuns, apropo, și la inspecția tehnică. Vreme minunată pentru mersul pe motocicletă. Apoi am fost și la cinema. Încă o pasiune de-a mea. Poate că voi mai face aici un fir separat despre filme....
Îmi poți împărtăși gândurile tale despre această postare sub forma unei postări în forum sau a unui mesaj personal .
